Întrebări despre lucrurile de căpătâi. Spovedania și Împărtășania 633572
16,93 lei
În stoc
Pentru mulţi dintre contemporani, prima spovedanie și prima împărtășanie se dovedesc a fi, într-un fel, intrarea cu adevărat în viața Bisericii – cel mai adesea o intrare foarte anevoioasă, căci este foarte greu să te hotărăști să vorbești despre tine acestui necunoscut care este preotul, să-i încredințezi lucruri despre care nici măcar n-ai vrea să îți amintești. Este dificil să recunoști necesitatea acestui pas, să îți recunoști nedreptăţile și mai ales eșecurile… Cu timpul, Tainele Spovedaniei și Împărtășaniei trebuie să devină o obişnuinţă, pentru a ne însoți întreaga viață. Fără ele e de neconceput să fim numiți creștini. Iar duhovnicii încercați mereu ne amintesc că cel ce se spovedește trebuie să știe că de cele două Taine depinde nu doar viața noastră pământească, ci și cea veșnică.
Cartea de faţă sperăm să fie una nu doar interesantă, ci, mai cu seamă, folositoare pentru mulți creștini. Poate că pe unii îi va ajuta să afle o soluție problemelor care îi frământă, iar altora le va da curaj să întrebe pentru prima oară care e calea către Acela Care a făgăduit: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el… Şi Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 56, 40).
Înălțime: 1 cm
Lățime: 11 cm
Lungime: 20 cm
din limba rusă de Gheorghiță Ciocioi
Anul apariției:
2023
Număr de pagini:
125
Tip copertă:
Necartonată
ISBN:
978-606-8633-57-2
Produse similare
-

Stareţul Efrem Katunakiotul 15904
17,37 lei Vezi produs -

Bucuria Sărbătorilor – povestiri creştine pentru copii 61598
16,33 lei În stocCumpără acum -

Cum am vrut să mă fac sfânt, alte amintiri dintr-o copilărie teologică 59372
25,73 lei În stocCumpără acum -

Părintele Paisie mi-a spus… 12322
10,42 lei Vezi produs -

Jertfă pentru viaţă 15935
1,20 lei Vezi produs -

Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă 60164
11,15 lei Vezi produs -

Când sufletul este bolnav 64698
26,89 lei În stocCumpără acum -

Stareţul Hagi – Gheorghe Athonitul 15973
4,35 lei Vezi produs -

Epistole 12070
10,43 lei Vezi produs -

Ca aurul topit în topitoare 16055
4,35 lei Vezi produs -

Părinţi Aghioriţi 12025
10,42 lei Vezi produs -

Asceţi în lume 16215
17,37 lei Vezi produs -

Trezire duhovnicească 62360
22,87 lei Vezi produs -

Creştinul în faţa Bolii, Suferinţei şi Morţii 64803
26,78 lei Vezi produs -

Părintele Ieronim 16192
17,37 lei Vezi produs -

Ce este Fericirea? Nouă istorisiri minunate pentru copii, părinţi şi bunici 60768
23,30 lei În stocCumpără acum -

Nevoință duhovnicească 562889
23,91 lei În stocCumpără acum -

Cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru oameni – şapte istorisiri minunate pentru copii, părinţi şi bunici 60003
19,62 lei În stocCumpără acum -

Biblia pentru copii 12537
43,83 lei Vezi produs -

Ereziile contemporane 12278
14,59 lei Vezi produs
Arhiepiscopia Bucureștilor





















