De la omul exterior la omul interior. Antropologia spirituala a Sfântului Ioan Casian 38250

Sfântul Ioan Casian a fost cu adevărat un mediator de primă mărime între Răsărit și Apus. Opera lui e fructul de maturitate al unei călătorii spirituale unice, în care ne întâlnim cu o problematica psiho-somatică tratată cu atenția și realismul unui medic, dar și cu investigarea experimentală a spațiilor lăuntrice, pe care limbajul biblic le-a privit sub categoria unificatoare a inimii. Părintele Florin-Ciprian Petre reușește să redeschidă temele fundamentale ale spiritualității casieniene; nu se lasă intimidat de contribuțiile savante de până la el; le asumă, le discerne, le pune în valoare întotdeauna riguros și util pentru cititor. Cartea sa este o excelentă teză de doctorat susținută la Universitatea din Strasbourg, care s-a bucurat și de aprecierea Academiei Române prin acordarea Premiului „Dumitru Stăniloae”. Este o lectură interpretativă și sistematică a celor două opere fundamentale ale Sfântului Ioan Casian din perspectiva relației dintre „omul exterior” și „omul lăuntric”, o lucrare care reușește să ne atragă spre a descoperi și aprofunda universul acestui Părinte al Bisericii.

Sunt atent tratate terminologia latină a Sfântului Ioan Casian, raportul cu învățătura lui Evagrie Ponticul, dar mai cu seamă relația dintre viața activă și viața contemplativă, mijloacele obținerii castității interioare și a discernământului, la capătul efortului ascetic, ca și tipurile de rugăciune, culminând cu oratio ignita („rugăciunea de foc”). Părintele Florin-Ciprian Petre insistă, cu bune argumente, asupra faptului că Sf. Ioan Casian a fost cel mai probabil primul care a propus o rugăciune monologala – metodă care se vă regăși la Sf. Diadoh al Foticeei și, în cele din urmă, vă defini tradiția isihasta. Întregul demers hermeneutic are în vedere complementaritatea, echilibrul, armonia dintre „omul exterior” și „omul interior”, văzute de Sf. Ioan Casian – dincolo de asocierea cu un tip de viață mohanala sau altul – că ideal al vieții desăvârșite. Partea despre arhitectura spirituală a inimii, despre puritas cordis ca „trecere” între „omul exterior” și cel interior, ca și despre taxonimiile vieții contemplative este cea mai detaliată și mai convingătoare cercetare pe care am citit-o în ultima vreme despre opera Sfântului Ioan Casian. Cu mijloacele bine temperate ale studiului veritabil, această carte oferă argumentele pentru a nu crede închisă opera singurului „latin” inclus în Pateric, care s-a retras, cu o supremă artă a enigmei, în spatele tradiției pe care o întrupa.

Pr. Bogdan Tataru-Cazaban