Viețile sfinților iconari 67623
3,18 €
În stoc
O lectură atentă a vieţilor sfinţilor iconari arată că iconografia este o chemare specială a lui Dumnezeu şi o slujire în Biserică, nedespărţită de viaţa duhovnicească. Efortul personal al iconarului are două axe: cea a însuşirii tehnicii sau artei iconografiei şi cea a curăţirii de patimi a sufletului.
Hagiografia şi imnografia dau mărturie despre faptul că pe măsură ce se curăţau de păcat şi dobândeau virtuţile, iconarii primeau de la Dumnezeu harul de a întipări în icoane expresia tuturor virtuţilor şi harismelor, pe care sfinţii zugrăviţi le dobândiseră în timpul vieţii lor pământeşti. După perioade lungi de nevoinţă, ajungând la vederea duhovnicească a lumii şi la contemplarea lui Dumnezeu, mâna iconarului reuşea să se supună inimii în care sălăşluia Domnul şi putea transpune în icoane, prin linie şi culoare, rodul contemplaţiei. Legătura dintre viaţa duhovnicească a iconarului şi iconografie, aşa cum o găsim exprimată în vieţile sfinţilor iconari, poate fi o chemare şi un model pentru toţi cei care se îndeletnicesc cu zugrăvirea icoanelor şi bisericilor. Lor le dedicăm această smerită carte.
Înălțime: 1.5 cm
Lățime: 16.5 cm
Lungime: 19 cm
Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei
Autor:
Diacon Dan Cozea
Anul apariţiei:
2018
Număr pagini:
98
ISBN:
978-973-7866-67-7
Produse similare
-

Ce este Fericirea? Nouă istorisiri minunate pentru copii, părinţi şi bunici 60768
4,89 € În stocCumpără acum -

Părintele Paisie mi-a spus… 12322
2,19 € Vezi produs -

Mersul la Biserică 29055
0,37 € Vezi produs -

Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan 562865
5,52 € Vezi produs -

Stareţul Varsanufie 75341
2,19 € Vezi produs -

Calea pocăinţei lăuntrice 12766
1,75 € Vezi produs -

Cum am vrut să mă fac sfânt, alte amintiri dintr-o copilărie teologică 59372
5,40 € În stocCumpără acum -

Jertfă pentru viaţă 15935
0,25 € Vezi produs -

Cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru oameni – şapte istorisiri minunate pentru copii, părinţi şi bunici 60003
4,12 € În stocCumpără acum -

Familiei ortodoxe cu smerită dragoste 604056
1,75 € Vezi produs -

Creştinul în faţa Bolii, Suferinţei şi Morţii 64803
5,62 € Vezi produs -

Viaţa de familie – vol. IV 562896
5,02 € În stocCumpără acum -

Nevoință duhovnicească 562889
5,02 € În stocCumpără acum -

153 de istorisiri minunate adunate de la Sfinții Părinți 7301
15,64 € În stocCumpără acum -

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos 12032
2,19 € Vezi produs -

Stareţul Hagi – Gheorghe Athonitul 15973
0,91 € Vezi produs -

Ereziile contemporane 12278
3,06 € Vezi produs -

Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor 12346
8,03 € Vezi produs -

Ca aurul topit în topitoare 16055
0,91 € Vezi produs -

Bucuria Sărbătorilor – povestiri creştine pentru copii 61598
3,43 € În stocCumpără acum
Arhiepiscopia Bucureștilor





















