Sfânta Liturghie în cântare omofonă 2031

Cod produs: 2031

3,32 lei

În stoc

Descriere

„Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I în psalmi şi în cântări duhovniceşti”. (Col. 3,16)

Folosul duhovnicesc al cântării imnelor religioase de către toţi credincioşii din biserici s-a observat încă din epoca primară a creştinismului. De la început, a existat datina ca toţi credincioşii prezenţi la slujbele  sfinte oficiate în biserici, să cânte, să laude pe Dumnezeu şi să-I mulţumească, alături de sfinţiţii slujitori şi de cântăreţii de strană, aşa cum ne îndeamnă rugăciunile din rânduiala Sfintei Liturghii: “Să zicem toţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem: Doamne miluieşte!”

Cartea de faţă, care cuprinde cântări bisericeşti româneşti tradiţionale, alcătuite de marii noştri protopsalţi şi păstrate, cu sfinţenie, în tezaurul nostru naţional, îşi au originea în cântarea bizantină. În anul 1950, marele nostru Patriarh Justinian a avut iniţiativa introducerii cântării omofone în bisericile noastre. În acest sens, s-a elaborat un plan de măsuri, în vederea alcătuirii şi tipăririi cărţilor care să cuprindă cât mai multe cântări bisericeşti, pe dublă notaţie, pe care să le poată interpreta credincioşii care participă la slujbe.

DimensiuniGreutate: 0.1 kg
Înălțime: 0.5 cm
Lățime: 14 cm
Lungime: 21 cm
Specificații Anul apariţiei:

2004


Număr pagini:

71


Tip copertă:

Necartonată


Producator:

Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă


ISBN:

973-616-026-2


*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.