Semănături duhovnicești: nădejdea în Dumnezeu. Partea a doua 6006739

„Dacă Îl numești pe Dumnezeu Tată și ți-L recunoști așa, cu adevărat, trebuie să-ți pui nădejdea în El, ca în unicul Tată atotbun, atotputernic, preaînțelept, neschimbător în dragoste și în toate desăvârșirile. Pune-ți nădejdea în El în privința bunurilor vremelnice, dar mai cu seamă a celor viitoare, de care poți să te învrednicești de la Hristos. Întipărește-ți bine în inimă cuvintele: „Dumnezeu îmi este Tată! Tatăl nostru Care este în ceruri!” dar, așa cum prin iubirea tatălui Ceresc te-ai făcut tu însuți fiu al lui Dumnezeu, ca unul ce ai rațiune  și voință liberă, trebuie numaidecât să-ți depui toată silința pentru a te face părtaș fericitei și veșnicei moșteniri cerești.
Trebuie să știi și să nu uiți niciodată că tu ești o ființă căzută. Și, fiindcă, atunci când ai căzut, ai căzut de bunăvoie, bucurându-te de rațiune și liber arbitru, tot de bunăvoie, cu rațiune luminată de lumina cuvântului lui Dumnezeu și de Duhul Sfânt, tot cu voință liberă, întărită cu harul Duhului Sfânt întru Iisus Hristos, trebuie să te ridici din cădere și să mergi fără oprire către viața cerească, cea fără de sfârșit, disprețuind tot ce este pământesc, ca fiind stricăcios și grabnic trecător. Și, mai cu seamă, nu te lega de aur și argint, de mâncare și băutură, aceste otrăvuri din pricina cărora neamul omenesc a căzut în hăul răutăților.”