Cele mai frumoase predici – Schimbarea la Față 56332
15,61 lei
Stoc epuizat
Taina Taborului se arată şi în ceea ce Sfinţii Părinţi spun că este taina rugăciunii neîncetate. Un călugăr l-a rugat pe părintele său duhovnicesc: “Dă-mi canon de rugăciune!” Aşteptându-se ucenicul să primească sfat: atâtea metanii pe zi, atâtea acatiste, atâţia psalmi… Însă părintelşe duhovnicesc i-a spus: “Canonul pe care ţi-l dau este: roagă-te neîncetat!” Adică sfatul, porunca, gândul Sf.Ap. Pavel, adresat nu doar călugărilor, ci tururor creştinilor drept canon de rugăciune: Rugaţi-vă neîncetat! (1 Tesaloniceni 5, 17), aceasta realizăndu-se prin gândul la Dumnezeu, tot timpul. Tot ceea ce faci, tot ceea ce decizi, tot ceea ce împlineşti să fie în conformitate cu voia lui Dumenzeu. Şi această conformitate se transformă în rugăciune neîncetată, fără de care omul nu poate să spună că trăieşte sau că este pătruns de taina Taborului…
Taina Taborului se mai arată în taina unirii omului cu Dumenzeu. Se mai arată în descrierea evenimentului întâlnirii omului cu Dumnezeu. Se arată, de asemenea, în taina cunoaşterii lui Dumenzeu. se arată în taina smereniei lui Dumnezeu coborîte peste lume. Se arată în taina îndumnezeirii de care amintesc Sfinţii Părinţi atât de des ca ţintă a vieţii creştine.
Mitropolitul Teofan Savu
Înălțime: 1 cm
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
2018
Număr pagini:
142
ISBN:
978-606-8756-33-2
Produse similare
-

Sfaturi duhovniceşti 23527
1,20 lei Vezi produs -

Cuviosul Iosif Isihastul 12568
17,37 lei Vezi produs -

Gândurile şi înfruntarea lor 17588
1,74 lei Vezi produs -

Îndrumar pentru restabillirea sănătăţii 16222
17,37 lei Vezi produs -

Biserica şi copiii noştri 61659
17,89 lei Vezi produs -

Trezire duhovnicească 62360
22,87 lei Vezi produs -

Stareţul Efrem Katunakiotul 15904
17,37 lei Vezi produs -

Jertfă pentru viaţă 15935
1,20 lei Vezi produs -

Asceţi în lume 16215
17,37 lei Vezi produs -

Când sufletul este bolnav 64698
26,89 lei În stocCumpără acum -

Epistole 12070
10,43 lei Vezi produs -

Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă 60164
11,15 lei Vezi produs -

Creştinul în faţa Bolii, Suferinţei şi Morţii 64803
26,78 lei Vezi produs -

Biblia pentru copii 12537
43,83 lei Vezi produs -

Idolii vremurilor noastre 24302
26,06 lei Vezi produs -

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos 12032
10,42 lei Vezi produs -

Ereziile contemporane 12278
14,59 lei Vezi produs -

Biserica din casă 65695
24,50 lei În stocCumpără acum -

Nevoință duhovnicească 562889
23,91 lei În stocCumpără acum -

Ca aurul topit în topitoare 16055
4,35 lei Vezi produs
Arhiepiscopia Bucureștilor





















