Rugăciuni ale Euharistiei – Partea I: Mărturii ale anaforalei primare 95885

Cod produs: 95885

44,63 lei

În stoc

Descriere

Mihail Qaramah oferă în lucrarea de față o nouă traducere a primelor anaforale liturgice ale Bisericii, însoțită de introduceri și comentarii care permit cititorului orientarea rapidă pentru înțelegerea acestora. Importanța fundamentală a acestei lucrări constă în faptul că anaforaua liturgică sau euharistică este rugăciunea centrală a Bisericii, prin care creștinii Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru crearea lumii, inclusiv a omului, și pentru mântuirea realizată în Hristos, lăudându-L și rugându-L să trimită Sfântul Său Duh asupra Darurilor de Pâine și Vin și, prin acestea, în inimile celor care se împărtășesc.

Editarea într-un prim volum a celor mai vechi anaforale din primele patru secole este, de asemenea, o mărturie privitoare la tezaurul tradiției liturgice creștine și exemplifică bogăția modului în care Biserica I-a mulțumit și L-a lăudat pe Dumnezeu. Cititorii sunt invitați să descopere modul în care comunitățile creștine din spațiul Mediteranei i-au adus mulțumire Creatorului pentru lucrările Sale minunate, slăvite și preaînalte.

Pr. prof. univ. dr. Daniel Benga – Universitatea „Ludwig-Maximilian” din München.

Mihail Khalid Qaramah (n. 1993) este doctor în Teologie și lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cercetarea sa vizează diferite aspecte din istoria ritului bizantin, cu precădere a liturghiei bizantino-slave în spațiul românesc, evoluția tradițiilor euharistice răsăritene și reforma liturgică în Biserica Ortodoxă.

DimensiuniGreutate: 0.5 kg
Înălțime: 2 cm
Lățime: 14.5 cm
Lungime: 20.5 cm
Specificații Autor:

Mihail K. Qaramah


Anul apariției:

2024


Număr pagini:

399


Tip copertă:

Necartonată


Producător:

Editura Reîntregirea


ISBN:

978-606-509-589-2


*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.