Reflecții teologice asupra eshatologiei creștine: Ioan Zizioulas, Kallistos Ware, Bogdan Bucur și Liviu Barbu 9013916
18,23 lei
În stoc
„Eshatologia nu este doar o doctrină: este o orientare, perspectivă, un mod de existenți. Eshatologia nu se referă doar la viitor, afectează atât trecutul cât și viitorul nostru. În acest fel a înțeles și trăit Biserica încă de la început cele ce vor să fie”. Mitropolitul Ioan (Zizioulas) al Pergamului
Eshatologia este miezul teologiei care descrie menirea omului și a creației, petrecerea veşnică a omului sfințit cu Dumnezeu, în comuniune cu Acesta și cu toți cei mântuiți, într-o lume nouă, curățită de păcat și transfigurată, în care tot ce a fost creat de Dumnezeu, spiritual și material, va exista într-o comuniune desăvârşită, în care rațiunile lui Dumnezeu sădite în univers, de la începuturile acestuia, vor străluci deplin în slava Dumnezeului întreit, iar omul, chipul lui Dumnezeu și cununa creației, se va asemăna fără știrbire Prototipului său. Planul lui Dumnezeu, de la facerea lumii și a omului, cuprinde taina unirii Treimii Celei Deoființă și nedespărțite cu omul, pentru veşnicie, în Hristos, Dumnezeu adevărat și om deplin, prin care omenirea este înălțată pe tronul dumnezeirii, omul fiind astfel unit pentru totdeauna cu Dumnezeu. Pr. prof. emerit dr. Ştefan Buchiu
Înălțime: 1 cm
Lățime: 14.5 cm
Lungime: 20.5 cm
Pr. Dr. Liviu Barbu
Anul apariției:
2024
Număr de pagini:
119
Tip copertă:
Necartonată
Producător:
Editura Basilica
ISBN:
978-606-29-0540-8
Produse similare
-

Asceţi în lume 16215
17,37 lei Vezi produs -

Patericul Maicii Domnului 12476
38,22 lei Vezi produs -

Cum să comunicăm copiilor credinţa Ortodoxă, convorbiri, reflecţii şi alte sfaturi 859457
27,01 lei Vezi produs -

Ca aurul topit în topitoare 16055
4,35 lei Vezi produs -

Creştinul în faţa Bolii, Suferinţei şi Morţii 64803
26,78 lei Vezi produs -

Biserica şi copiii noştri 61659
17,89 lei Vezi produs -

Bucuria Sărbătorilor – povestiri creştine pentru copii 61598
16,33 lei În stocCumpără acum -

Biserica din casă 65695
24,50 lei În stocCumpără acum -

Cum am vrut să mă fac sfânt, alte amintiri dintr-o copilărie teologică 59372
25,73 lei În stocCumpără acum -

153 de istorisiri minunate adunate de la Sfinții Părinți 7301
74,48 lei În stocCumpără acum -

Mersul la Biserică 29055
1,74 lei Vezi produs -

Părintele Ieronim 16192
17,37 lei Vezi produs -

Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă 60164
11,15 lei Vezi produs -

Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor 12346
38,22 lei Vezi produs -

Stareţul Hagi – Gheorghe Athonitul 15973
4,35 lei Vezi produs -

Părintele Paisie mi-a spus… 12322
10,42 lei Vezi produs -

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos 12032
10,42 lei Vezi produs -

Epistole 12070
10,43 lei Vezi produs -

Jertfă pentru viaţă 15935
1,20 lei Vezi produs -

Viaţa de familie – vol. IV 562896
23,91 lei În stocCumpără acum
Arhiepiscopia Bucureștilor





















