Psihiatria ortodoxă în întrebări și răspunsuri 62465
5,16 €
Stoc epuizat
Singura cale corectă spre vindecarea de bolile sufletești trece prin adevărata credință ortodoxă, prin pocință și prin îndreptarea propriei vieți după dreptarul poruncilor lui Dumnezeu.
Din voia Domnului, bolile pot fi trimise omului spre punerea la încercare a credinței și chiar ca prilej de răsplată pentru cei ce se bucură de greutățile bolii, îndurându-le pentru Dumnezeu și viața vesnică. Astfel, în funcție de terenul duhovnicesc pe care apar bolile se definește și sensul lor.
Este neapărată nevoie să spunem că bolile psihice sunt doar un caz particular de vătămare a firii omenești. Din vremea strămoșilor Adam și Eva ea a fost vătămată de păcat. Ca atare, omul ce suferă de o boală psihică nu este nici cel mai bun, nici cel mai rău dintre noi. El își poartă crucea. Iar noi suntem datori să ne amintim mai des cuvintele Sfântului Ignatie Briancianinov, care spunea: „și orbului, și leprosului, și celui cu judecata vătămată, și pruncului de țâtă, și criminalului, și păgânului arată‑le cinstirea cuvenită pentru chipul lui Dumnezeu. Ce treabă ai tu cu neputințele și neajunsurile lor? Ia seama la tine însuți să n‑ai neajuns în dragoste”.
Dr. Dmitri Avdeev
Înălțime: 1.5 cm
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
Dr. Dimitri Avdeev
Anul apariției:
2011
Număr de pagini:
295
Tip copertă:
Necartonată
Producător:
Editura Sophia
ISBN:
978-973-136-246-5
Produse similare
-

Colina Sfinţilor 15997
3,06 € Vezi produs -

Cuviosul Iosif Isihastul 12568
3,65 € Vezi produs -

Epistole 12070
2,19 € Vezi produs -

Stareţul Efrem Katunakiotul 15904
3,65 € Vezi produs -

Nevoință duhovnicească 562889
5,02 € În stocCumpără acum -

Îndrumar pentru restabillirea sănătăţii 16222
3,65 € Vezi produs -

Părinţi Aghioriţi 12025
2,19 € Vezi produs -

Asceţi în lume 16215
3,65 € Vezi produs -

Trezire duhovnicească 62360
4,80 € Vezi produs -

Creştinul în faţa Bolii, Suferinţei şi Morţii 64803
5,62 € Vezi produs -

Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan 562865
5,52 € Vezi produs -

Părintele Paisie mi-a spus… 12322
2,19 € Vezi produs -

Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă 60164
2,34 € Vezi produs -

Biserica din casă 65695
5,15 € În stocCumpără acum -

Bărbatul şi Femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur 40427
8,58 € Vezi produs -

Stareţul Hagi – Gheorghe Athonitul 15973
0,91 € Vezi produs -

Cum am vrut să mă fac sfânt, alte amintiri dintr-o copilărie teologică 59372
5,40 € În stocCumpără acum -

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos 12032
2,19 € Vezi produs -

Ca aurul topit în topitoare 16055
0,91 € Vezi produs -

Idolii vremurilor noastre 24302
5,47 € Vezi produs
Arhiepiscopia Bucureștilor





















