P.S.B. Vol. 18 – Omilii la Evanghelia după Ioan, Vol. 2

Cod produs: 10502

60,56 lei

În stoc

Descriere

Prezentul volum, cuprinzând omiliile 42-88 la Evanghelia după Ioan ale Sfântului Ioan Gură de Aur, reprezintă continuarea unui prim volum (PSB 15) care conține omiliile hrisostomice 1-41 la aceeași Evanghelie. Toate aceste predici sunt plasate de specialiști în anul 390/391, datând din etapa cea mai prolifică a carierei omiletice a Sfântului Ioan, care pe atunci era încă preot în Antiohia, împuternicit de episcopul cetății, Flavian, să instruiască poporul în locul lui.

Omiliile din volumul de față reiau exegeza de la capitolul al 6-lea al Evangheliei după Ioan până la final. Pe măsură ce comentariul se apropie de ultimele capitole evanghelice, predicile devin din ce în ce mai lipsite de digresiuni exegetice, dogmatice, istorice, morale ș.a., autorul limitându-se aproape exclusiv la comentarea succintă, verset cu verset, a textului biblic. Se remarcă astfel un dezechilibru de ansamblu, rezultat din faptul că cele patru capitole finale ale Evangheliei (Ioan 18-21) sunt tratate în doar șase omilii (83-88), în timp ce primul capitol evanghelic este explicat în douăzeci de omilii (1-20); această disproporție ar fi putut fi cauzată de apropierea unei limite cronologic-liturgice, care să fi determinat urgentarea finalizării comentariului.

În Omiliile 42-88 autorul păstrează același model omiletic prezentat în primele cuvântări: (a) debutul prin citat evanghelic; (b) introducerea scurtă, conținând reflecții subtile pe teme mai ales morale; (c) comentarea textului evanghelic pe segmente scurte, presărată uneori cu divagații și reveniri, alteori cu procedee și figuri retorice de mare impact; (d) exhortația morală; (e) finalul doxologic stereotip.

Metoda exegetică este cu precădere cea antiohiană. Sfântul Ioan se concentrează pe înțelesul literal al textului, fiind interesat în general de aspectele lui istorice. În corelațiile dintre Noul și Vechiul Testament, interpretarea tipologică este folosită cu predilecție (43, 2; 46, 3; 55, 2; 66, 1; 75, 1; 85, 1), dar autorul nu ezită să utilizeze și interpretarea alegorică atunci când îi servește în lămurirea unor dogme importante: „[Cuvintele]: «Țesută de sus» nu sunt puse fără motiv, ci unii spun că prin acestea se indică o alegorie, anume că Cel răstignit nu era om simplu, ci avea și dumnezeirea de sus” (85, 1).

Dintre toate omiliile hrisostomice dedicate comentariului biblic, Omiliile la Evanghelia după Ioan au tonul cel mai polemic. Autorul poartă dispute pe teme doctrinare cu gnosticii de diferite ramuri (42, 2; 66, 3; 85, 2), cu pnevmatomahii (78, 1-3), cu sabelienii (74, 1; 75, 1; 82, 2), dar în mod special cu adversarii dumnezeirii lui Hristos: arienii și, în mod particular, eunomienii (63, 3; 64, 1; 82, 2), fapt pentru care specialiștii tind să plaseze Omiliile la Evanghelia după Ioan și Discursurile împotriva anomeilor în aceeași perioadă.

O parte considerabilă din fiecare omilie este rezervată îndemnurilor morale. Pentru Sfântul Ioan, „la nimic nu folosește o credință dreaptă dacă viața este stricată” (63, 4). De aceea, autorul îndeamnă adesea: „Să-L slăvim pe Dumnezeu, nu doar prin credință, ci și prin viață; altminteri, nu mai e slăvire, ci hulă. Căci Dumnezeu nu e hulit atât de mult dacă un elin e întinat, ci dacă un creștin e stricat” (67, 3). Între viciile cele mai incriminate de predicatorul antiohian sunt hoția și lăcomia, cărora le propune ca remediu milostenia, cu o observație prețioasă: „Nu mă refer la milostenia cea din nedreptate, fiindcă aceasta nici nu este milostenie, ci cruzime și neomenie. Căci la ce folosește să-l dezbraci pe unul și să-l îmbraci pe altul?” (73, 3).

În multe omilii (61-63, 69, 86) Sfântul Ioan acordă o atenție deosebită femeilor, care, prin afecțiunea și compasiunea lor înnăscute (86, 1), au cea mai mare putere de influență asupra soților lor: „Nimic, într-adevăr, nimic nu-i mai puternic decât o femeie evlavioasă și înțeleaptă în a-l pune în rânduială pe bărbat și a-i modela sufletul în cele câte ar voi. Pentru că nici pe prieteni, nici pe profesori, nici pe conducători nu îi va îngădui, precum pe soția lui, să-l îndemne și să-l sfătuiască” (61, 3). Întrucât rolul lor în ameliorarea societății este unul decisiv, autorul nu cruță niciun efort în a le povățui și îndruma spre practicarea filosofiei cerești: „Femeia însă, șezând acasă ca-ntr-o școală de filosofie și adunându-și mintea-n sine, va putea să-și îndrepte atenția spre rugăciuni și citiri și spre cealaltă filosofie” (61, 3).

De-a lungul omiliilor, Sfântul Ioan dovedește o remarcabilă familiaritate cu Sfintele Scripturi, reușind cu mare abilitate să extragă din ele citări lămuritoare și ilustrări pertinente. În plus, le recomandă ascultătorilor citirea Scripturilor (53, 3) și chiar procurarea de manuscrise cu textul sacru: „De aceea vă rog să vă procurați aceste cărți și, dimpreună cu cărțile, să primiți și înțelesurile și să vi le întipăriți în minte” (53, 3); mai mult, citirea nu trebuie să fie simplă sau superficială, ci trebuie însoțită permanent de meditația atentă la înțelesul celor citite: „Cei care vor să culeagă rod din cele citite nu trebuie să treacă cu vederea nici cel mai mic amănunt din cele spuse” (57, 1).

Traducerea cuvântărilor din prezentul volum s-a făcut după cum urmează: Omiliile 42-60 au fost traduse de Maria-Iuliana Rizeanu, iar Omiliile 61-88 au fost traduse de Mihai Grigoraș. Traducerea s-a făcut după textul original grecesc, editat de OSB Théobald Fix și integrat în colecția Patrologia Graeca, vol. 59 (coll. 239-482).

 

DimensiuniGreutate: 0.83 kg
Înălțime: 3 cm
Lățime: 16.5 cm
Lungime: 24.5 cm
Specificații Producător:

Editura Basilica


Anul apariţiei:

2019


Număr pagini:

480


Tip copertă:

cartonată


ISBN:

978-606-29-0336-7