Ortodoxia și Religia Viitorului 64568
22,27 lei
În stoc
Pe măsură ce forme de falsă spiritualitate se răspandesc din ce în ce mai mult și pun stăpânire până și pe oameni care se declară creștini ortodocși, ne înfiorăm la priveliștea acestei amăgiri căreia îi pot cădea pradă creștinii neavizați, nepregătiți să i se împotrivească. Cartea de față este un avertisment adresat lor, ca și tuturor celor care se străduiesc să ducă o viață pe deplin conștientă întru dreapta credință, în mijlocul unei lumi aflate sub stăpânirea duhurilor necurate. Ea nu reprezintă o analiză exhaustivă a noii religii, care nici nu a îmbrăcat încă o formă definitivă, ci este mai curând o explorare preliminară a acelor tendințe spirituale care, după cum vedem, netezesc calea adevăratei religii anticreștine – o religie care păstrează aparențele creștinismului, dar care se bazează pe experiențe „inițiatice” de factură păgână.
În ziua de 10 mai 1976, Părintele Serafim Rose se îndrepta spre Mănăstirea Sfântul Gherman, aflată în munţii din partea de nord a Californiei. Se întorcea din Oregon, de unde tocmai ridicase un colet cu prima sa carte publicată – Ortodoxia şi religia viitorului -, ce avea să devină un catalizator al vieţii duhovniceşti, în special în Rusia. Această carte examina fenomenele religioase contemporane, manifestări ale unei „noi conştiinţe religioase” care pregătea instaurarea unei religii mondiale unice şi marca începutul unei „revărsări a duhului demonismului” din vremurile de pe urmă. Nicicând nu mai fusese scrisă o analiză atât de pătrunzătoare a curentelor şi tendinţelor spirituale ale secolului al XX-lea, căci nimeni nu le mai studiase într-un duh atât de apropiat de înţelepciunea netrecătoare a Sfinţilor Părinţi.
Înălțime: 1.5 cm
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
Ieromonah Serafim Rose
Anul apariției:
2015
Număr de pagini:
311
Tip copertă:
Necartonată
Producător:
Editura Sophia
ISBN:
978-973-136-456-8