Meditații la Psalmul 50 96387
19,13 lei
În stoc
Dacă pașii noștri ne-au îndepărtat de casa părintească și ne-am înstrăinat de Dumnezeu, trebuie să știm și să fim convinși că există întotdeauna o cale de întoarcere. Drumul întoarcerii se numește „pocăință” și e extrem de greu și de anevoios, dar nu imposibil! Ajutor puternic pe acest drum este rugăciunea, iar cartea pe care o țineți în mână cuprinde reflecții teologice la o rugăciune care exprimă sentimentul pocăinței într-o formă care n-a fost încă egalată: Psalmul 50.
Un vrednic slujitor al lui Dumnezeu, prigonit pentru slujirea sa de regimul totalitar ateu – Preotul Profesor Gheorghe Lițiu – conștientizând importanța pocăinței și ajutorul rugăciunii în acest proces, le-a vorbit credincioșilor săi despre această bijuterie biblică, teologică și duhovnicească. Ecoul predicilor lui s-a perpetuat în timp prin publicarea lor în această carte pe care Editura Reîntregirea o reeditează, cu binecuvânta- rea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, cu aceeași dorință exprimată de însuși autorul ei: ca ea să fie pentru toți cititorii ei ca o „scânteie” care să aprindă sau să reaprindă în inimile lor dorul după Dumnezeu.
Pr. conf. univ. dr. Alexandru Moldovan
Înălțime: 1 cm
Lățime: 11 cm
Lungime: 20 cm
Pr. Dr. Gheorghe Lițiu
Anul apariției:
2025
Număr de pagini:
138
Tip copertă:
Necartonată
Producător:
Editura Reîntregirea
ISBN:
978-606-509-638-7
Arhiepiscopia Bucureștilor





















