Mai presus decât armele 460574

Cod produs: 460574

37,31 lei

În stoc

Descriere

„Scopul principal al cărților mele este de a trezi în inimile cititorilor mei capacitatea de a iubi, fără de care întâlnirea cu Dumnezeu va conduce nu la unirea cu El, ci la respingerea Lui. Pentru că «Dumnezeu este iubire»”. (pr. Alexandru Torik)

Părintele Alexandru Torik este cunoscut cititorilor creștini iubitori de beletristica din România, romanele sale Selafiila, Căprioara, Dimitrie și vămile cerului, seria Flavian – best-seller‑uri care au încântat și lu­mi­nat duhovnicește generația cea mai tânără de cititori –, impunându‑l publicului ca pe un scriitor accesibil și profund în același timp, capabil să ofere o viziune de viață deopotrivă întăritoare și duhovnicească, adaptată vremurilor pe care le trăim, dar aptă să ne conducă spre porțile Cerului.

Misionar al zilelor noastre, care știe, în proza sa, să îmbrace o inimă de diamant în „ținuta de blugi”, părintele Alexandru Torik, refuzând formele fără fond, ne oferă istorisiri pline de suspans și emoție.

Convertirea omului secular pe calea spre Dumnezeu este tema do­minantă a scrierilor de ficțiune ale autorului, care reușește să surprindă această temă, în cele mai diverse medii de viață, desfășurând‑o în linii narative tensionate, dinamice și imprevizibile, care te țin cu sufletul la gură.

Fie că te poartă în universurile reale ori fantastice ale adolescenților, prin geografii exotice, în lumea sporturilor extreme ori prin episoadele, neașteptat de diverse, ale vieții preoților de azi, cu ispitele și încercările lor, ori chiar în inima Ortodoxiei – Sfântul Munte Athos, literatura părintelui Torik este centrată pe două aspecte: realitatea de zi cu zi și prezența lucrătoare a lui Dumnezeu în cotidian, prezență pe care eroii nefamiliarizați cu viața creștină din proza sa se deprind să o descopere prin experiența proprie, cu ajutorul Bisericii și al semenilor.

Acest roman este o poveste de dragoste și război, mai precis, povestea unei mari iubiri și a unor mari prietenii, născute în spatele frontului.

DimensiuniGreutate: 0.25 kg
Înălțime: 2 cm
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
Specificații Autor:

Pr. Alexandru Torik, traducere din limba rusă, postfață și note Elena Dulgheru


Anul apariției:

2025


Număr de pagini:

285


Tip copertă:

Necartonată


Producător:

Editura Sophia


ISBN:

978-630-346-057-4


*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.