În fața provocărilor secularismului. O radiografie a schimbării mentalităților în societatea contemporană 11455
45,90 lei
În stoc
Nu de puține ori, istoria se repetă. Nimic nou sub soare, cum ar spune înțelepul Solomon. De aceea pilda credinței Sfântului loan Hrisostom în Pronia dumnezeiască cea dătătoare de sens este înviorătoare pentru orice creștin, știind bine că și vrednicul ierarh a trăit vremuri de mare strâmtorare. Cu toate acestea, de s-ar fi pornit asupra lui un ocean de necazuri şi războiul întregii lumi, nu l-ar fi înfricoşat și nu ar fi judecat pe cineva.
Alta era teama lui, despre care nu înceta să spună şi să scrie: ,,Numai un singur lucru este infricoşător, numai de o singură tulburare să ne temem: de păcat” („Scrisoarea a VII – a”). Pentru că doar păcatul ne poate lega de cele văzute, care sunt trecătoare, ducându-ne spre neagra deznădejde și poate să deformeze întratât înțelegerea celor nevăzute, încât să pierdem sensul adânc al vieții, care este veșnicia întru împărăția lui Hristos, nu în lumea aceasta.
Nicușor Deciu
Înălțime: 1 cm
Lățime: 14.5 cm
Lungime: 22 cm
Nicușor Deciu
Anul apariției:
2021
Număr de pagini:
396
Tip copertă:
Necartonată
Producător:
Editura Trinitas
ISBN:
978-973-155-192-0
Produse similare
-

Ca aurul topit în topitoare 16055
4,35 lei Vezi produs -

Idolii vremurilor noastre 24302
26,06 lei Vezi produs -

Sfaturi duhovniceşti 23527
1,20 lei Vezi produs -

Părinţi Aghioriţi 12025
10,42 lei Vezi produs -

Bucuria Sărbătorilor – povestiri creştine pentru copii 61598
16,33 lei În stocCumpără acum -

Asceţi în lume 16215
17,37 lei Vezi produs -

Îndrumar pentru restabillirea sănătăţii 16222
17,37 lei Vezi produs -

Gândurile şi înfruntarea lor 17588
1,74 lei Vezi produs -

Stareţul Varsanufie 75341
10,43 lei Vezi produs -

Biblia pentru copii 12537
43,83 lei Vezi produs -

Trezire duhovnicească 62360
22,87 lei Vezi produs -

Ereziile contemporane 12278
14,59 lei Vezi produs -

Creştinul în faţa Bolii, Suferinţei şi Morţii 64803
26,78 lei Vezi produs -

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos 12032
10,42 lei Vezi produs -

Familiei ortodoxe cu smerită dragoste 604056
8,33 lei Vezi produs -

Colina Sfinţilor 15997
14,59 lei Vezi produs -

Jertfă pentru viaţă 15935
1,20 lei Vezi produs -

Stareţul Hagi – Gheorghe Athonitul 15973
4,35 lei Vezi produs -

Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor 12346
38,22 lei Vezi produs -

Cum să comunicăm copiilor credinţa Ortodoxă, convorbiri, reflecţii şi alte sfaturi 859457
27,01 lei Vezi produs
Arhiepiscopia Bucureștilor





















