Elogiind memoria unor membri ai Academiei Române 16092

Elogiind memoria unor membri ai Academiei Române

Memoria unei instituții nu se păstrează numai în documente, în cărți și în monumente, ci și în conștiința pe care o are despre oamenii care au contribuit, prin lucrarea lor, la cultura și spiritualitatea unui popor. A-i pomeni pe cei care au trecut prin istorie și au lăsat în urma lor opere, idei și valori înseamnă mai mult decât a recupera un trecut. Înseamnă a exprima recunoștință și, în același timp, a ne asuma responsabilitatea de a transmite mai departe ceea ce am primit de la înaintași.

În acest sens, memoria este una dintre formele prin care o comunitate își afirmă identitatea. A păstra vie memoria marilor personalități înseamnă a păstra vie legătura dintre generații și conștiința unei continuități culturale. Iar instituțiile care au contribuit în mod fundamental la formarea și păstrarea acestei memorii dobândesc, prin însăși lucrarea lor, o responsabilitate care depășește timpul unei singure generații.

Între aceste instituții, Academia Română ocupă un loc cu totul aparte. De la întemeierea sa și de-a lungul unei istorii care a însoțit devenirea României moderne, Academia Română a reprezentat unul dintre principalele repere ale vieții științifice și culturale românești. Prin membrii săi și prin operele lor, această instituție a contribuit la afirmarea valorilor științei și culturii române și la integrarea lor în circuitul mai larg, european și universal.

Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL