Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți vol.II 60369

Cod produs: 60369

9,06 €

În stoc

Descriere

Dumnezeu nu ne‑a lăsat întru neştiinţa cea desăvârşită, căci cunoştinţa cum că este Dumnezeu este semănată de Dânsul în toţi oamenii… Dumnezeu ne‑a arătat a Sa cunoştinţă, atât cât ne este cu putinţă nouă – mai întâi prin Lege şi prin proroci, iar în urmă prin Fiul Lui Unul‑Născut, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Deci, toate cele ce ni s‑au dat nouă prin Lege, şi prin proroci, şi prin apostoli, şi prin evanghelişti le primim, le cunoaştem şi le cinstim, nimic mai mult decât acestea căutând. Pentru că Dumnezeu, bun fiind, este dătător de tot binele, nefiind supus zavistiei sau vreunei alte patimi.
Drept aceea – ca Cel Ce pe toate le ştie şi poartă grijă pentru ceea ce este de folos fiecăruia –, Dumnezeu ne‑a descoperit ceea ce ne‑a fost de folos să cunoaştem, iar ceea ce a fost mai presus de puterea şi înţelegerea noastră a trecut sub tăcere. Pe acestea să le primim şi întru acestea să stăm, nemutând hotare veşnice şi netrecând peste dumnezeiasca Predanie!

DimensiuniGreutate: 0.25 kg
Înălțime: 2 cm
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
Specificații Autor:

Sfântul Fotie, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Damaschinul; ediție îngrijită de Florin Stuparu


Anul apariției:

2025


Număr de pagini:

287


Tip copertă:

Necartonată


Producător:

Editura Sophia/Editura Siluana


ISBN:

978-630-346-036-9


*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.