Ambigua 9000244
41,44 lei
Stoc epuizat
„Ambigua conține în esență toată teologia Sfântului Maxim ca bază a vieții spirituale, prin care creștinii își însușesc mântuirea înaintând spre Dumnezeu și în Dumnezeu în eternitiate.”
„Sfântul Maxim nu prețuieşte, mai presus de orice, o existență încremenită și o contemplare a acestei existente, din care ies spiritele prin cădere, în sensul platonico-origenist, ci odihna eternă într-o iubire la care a crescut prin mişcarea sădita în ea la creație. În mişcarea creației spre Dumnezeu, e lucrător Dumnezeu însuși prin Duhul Său de-viață-făcător, Care conduce creația prin spiritualizare, adică prin adevărata dezvoltare, spre Dumnezeu. Într-un mod negrăit, Dumnezeul credinței creștine, ca Dumnezeu întreit în Persoane, în calitate de Tată iubitor, de Fiu iubitor şi de Duh al iubiri, e un Dumnezeu viu, nu un Dumnezeu încremenit.”
Preotul Profesor DUMITRU STĂNILOAE
„Spre Acesta (Hristos) nimeni nu va putea trece bucurându-se de plăcerea trupului și îndulcindu-se de ea mai mult decât de fericita Lui slavă. Nici nu va sta cu Cel ce a biruit lumea cel ce a fost biruit de lume și se desfată de ea, cunoscând-o în chip rău. Căci dreptatea dumnezeiască a socotit că nu se cuvine ca cei ce mărginesc la viața aceasta cele ale omului și se desfată cu bogăția, cu sănătatea trupului și cu celelalte bunuri, și socotesc că numai în aceasta e fericirea, iar bunurile sufletești le socotesc ca nimic, să se împărtăşească de bunurile dumnezeiești și veşnice de care nu s-au îngrijit deloc, pentru multa grijă de cele
materiale, neştiind cât de mult virtuțile întrec bogătia, sănătatea și celelalte bunuri vremelnice.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul
Lățime: 16 cm
Lungime: 22 cm
Sfântul Maxim Mărturisitorul
Tradusă:
Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie
Anul apariţiei:
2006
Număr pagini:
540
Tip coperta:
cartonată
Producator:
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă
ISBN:
973-616-077-7
Arhiepiscopia Bucureștilor





















