- Nu poți adăuga „Calea pocăinţei lăuntrice 12766” în coș deoarece produsul nu mai este în stoc.
Ștefan – Povestea primului om care și-a dat viața pentru Hristos 95834
37,80 lei
În stoc
Viaţa lui Stefan este o istorie plină de poveţe despre credință, nădejde și dragoste, o Evanghelie vie pe care autoarea o înfăţişează astfel încât vă veţi simţi părtaş la bucuriile şi suferinţele eroului.
Citind, veţi trăi alături de oamenii din vremea lui Hristos ce auziseră de El şi se porniră a-L căuta şi veţi descoperi, ca şi Ștefan, că „Dumnezeu e Dragoste şi Dătător a toate.
Toată dragostea de la Dumnezeu vine, şi, fără de aceasta, lumea ar cădea din locul său, din Rai, în întunericul cel din afara dragostei – dacă poate fi, cu adevărat, vreun loc în care să nu răzbată lumina lui Dumnezeu.”
Odată ce a aflat de Hristos, Ștefan a trăit întreaga dramă a răstignirii Fiului lui Dumnezeu, ca și a celor mai apropiați ai săi și asumându-şi propria cruce și nedezlipindu-se de învățătura cea nouă adusă lumii a ajuns să-și dea propria viață pentru cel pe Care L-a iubit cel mai mult.
Scrisă simplu, pe înțelesul tuturor, această carte se adresează atât copiilor și tinerilor, cât și celor mari, fiidu-ne tuturor de mare ajutor în înțelegerea mai adâncă a Sfintei Evanghelii.
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
Florence Morse Kingsley, traducere de Bogdan Buzdugan
Anul apariției:
2020
Număr de pagini:
360
Tip copertă:
Necartonată
Producător:
Editura Predania
ISBN:
978-606-8195-83-4