Ps. Pr. Timotei Prahoveanul – Așezămintele românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon: trecut și prezent: album monografic 10014

Cod produs: 10014

95,63 lei

Stoc epuizat

Cere oferta





    Descriere

    De-a lungul anilor, m-am alăturat și eu nenumăraților pelerini din toată lumea care pășesc pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim – cetateamartor a mântuirii noastre. După un astfel de pelerinaj rămâi cu impresii unice: o stare sufletească negrăită, o sfântă emoție amestecată cu sentimentul de nevrednicie pe care un om obișnuit îl încearcă atunci când urmează pașii Fiului lui Dumnezeu, Care a luat trup și S-a făcut om, pentru a-i împăca pe oameni cu Dumnezeu. În cel dintâi pelerinaj la Locurile Sfinte, toate cele pe care le-am văzut m-au impresionat într-un mod aparte și au rămas în conștiința mea ca niște icoane între multele amintiri pe care le păstrez cu sfințenie, dar, dintre acestea, două revin frecvent printre gândurile mele.

    Cea dintâi se referă la pelerinajul din Betania, respectiv cel din Betfaghe spre Ierusalim, iar a doua este legată de momentul pogorârii Sfintei Lumini. În ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, la Betania, departe de Ierusalim ca la 15 stadii, în fiecare an, are loc un pelerinaj de la casa Martei și a Mariei până la mormântul lui Lazăr. Ierarhi, preoți, diaconi, călugări și călugărițe, dar și mulți credincioși (cu precădere ortodocși, dar nu numai) participă cu mare evlavie la Sfânta Liturghie în biserica aflată pe locul vechii case în care a poposit Mântuitorul, iar apoi parcurg traseul pe care a mers și Domnul cu ucenicii Săi, avându-le alături pe Marta și Maria care-I aduc vestea că Lazăr, prietenul Mirelui Bisericii, a murit de patru zile, spunându-I totodată că dacă El ar fi fost acolo, nu s-ar fi întâmplat așa. Betania era un loc pe care Domnul îl cunoștea. Se aflau acolo cunoscuți, prieteni, admiratori. De bună seamă erau și contestatari, care-L priveau cu neîncredere și care doreau să-L prindă în cuvânt. Cel puțin două evenimente petrecute în Betania au avut un răsunet puternic printre contemporanii Mântuitorului: ungerea cu mir din casa lui Simon (leprosul) și învierea lui Lazăr. Mai ales pentru cel de-al doilea, fariseii și bătrânii poporului au făcut sfat pentru prinderea Domnului și aducerea Sa la judecata sinedriului. Atât de mare era renumele Său încât oamenii vorbeau în Ierusalim, la sărbătoarea Paștilor din acel an, despre un lucru nemaiauzit: învierea lui Lazăr care era mort de patru zile și al cărui trup intrase deja în putrefacție. După momentul Betania și Betfaghe, Domnul a intrat triumfal în Ierusalim, primit ca nimeni altul vreodată, cu osanale, haine așternute pe cale, crengi de finic și flori, entuziasm, bucurie, speranță, căldură. Poarta prin care a intrat triumfal în Ierusalim a rămas de atunci zidită. Tradiția ierusalimiteană amintește că prin ea va intra din nou, când va veni întru slavă, pe pământ, să judece viii și morții. Alături se întinde marea vale a lui Iosafat, unde va avea loc înfricoșătorul moment al evaluării libertății noastre. Mântuitorul le vorbise tuturor despre o împărăție veșnică, către care dorea să-i ducă pe cei care credeau în El, dar cei mai mulți n-au înțeles. Le vorbea despre umilință, judecată și moarte, iar doi dintre ucenicii Săi cereau ranguri și ierarhii omenești: „Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, întru slava Ta” (Marcu 10, 37).

    Primirea Domnului în Ierusalim arată, pe de altă parte, că oamenii se pot comporta diferit: bucuroși și evlavioși într-o zi, iar peste câteva zile, amenințători și categorici, semnatari ai unei condamnări la moarte pentru Cel Care era de fapt viața lumii. El, Domnul vieții veșnice, anunțase Sfintele Sale Pătimiri, dar afirmase că după ce va fi răstignit și omorât, a treia zi va învia. În diferite momente ale anului, pelerini din întreaga lume îl urmează în chip simbolic pe Domnul, Cel nevăzut, dar prezent în viața noastră, cântându-I laude și așternând pe drum haine, flori, stâlpări de finic, lacrimi și gânduri curate. Pelerinajul este o mărturisire a evlaviei noastre față de îndelunga răbdare și milostivire a Domnului pentru noi, muritorii. Răspundem astfel iubirii Sale nemărginite și mergem, împreună cu El, spre Înviere. Cei care participă la acest itinerar spiritual mărturisesc că sunt ucenicii Lui, că își dau viața pentru El și, mai ales, își aduc aminte, în această lume grăbită, de jertfa Sa răscumpărătoare. De aceea, poate că, într-o zi, marile bulevarde nu vor mai putea cuprinde mulțimile care nu uită ce a făcut Domnul pentru noi, mergând în mod conștient, liber, cu iubire deplină, de la Betfaghe la Ierusalim, pentru a înfrunta împietrirea mai-marilor preoților, cărturarilor și fariseilor.

    O altă amintire prețioasă legată de Țara Sfântă este așteptarea pogorârii Sfintei Lumini. Rareori se întâlnește asemenea evlavie, tăcere, rugăciune, râvnă sfântă și pregătire a oamenilor pentru primirea unui dar ceresc. Cu mulți ani în urmă, aflându-mă aproape de Sfântul Mormânt, l-am văzut pe venerabilul Patriarh Diodoros I pregătindu-se pentru intrarea în interiorul Mormântului dătător de viață. Prețioasele odăjdii erau lăsate ucenicilor, iar marele arhiereu intra smerit pentru a se ruga stăruitor să trimită Domnul Lumină lumii. Rugăciunile celor mulți se împleteau cu strigătele zgomotoase ale creștinilor arabi care cereau stăruitor ca Dumnezeu să coboare lumina Sa.

    Ierusalimul și Țara Sfântă au atras, de-a lungul timpului, numeroși creștini care și-au împlinit, uneori prin sacrificii, dar întotdeauna cu emoție și bucurie, gândul de a merge pe urmele Celui Ce ne-a descoperit, „la plinirea vremii”, iubirea lui Dumnezeu și ne-a dăruit, prin Învierea Sa, belșugul vieții veșnice. Nici dragostea credincioșilor români n-a slăbit vreodată pentru aceste locuri binecuvântate, pe care le-au iubit și le-au susținut, cercetându-le din vremuri străvechi și până în zilele noastre. Încă din secolul al XVI-lea, ierarhii, voievozii și pelerinii români au făcut danii generoase Locurilor Sfinte, iar Patriarhiei Ierusalimului i-au fost închinate în Țările Române peste 30 de mănăstiri. Această râvnă a pelerinilor români a dus la întemeierea primelor lăcașuri românești și apoi la construirea Așezămintelor de la Ierusalim și Iordan, dar și la realizarea noului Așezământ românesc de la Ierihon.

    Așezământul Românesc din Ierusalim se află în apropierea Sfintei Cetăți a Ierusalimului și are rolul de Reprezentanță a Patriarhiei Române la Sfintele Locuri. Principala sa misiune este aceea de a reprezenta Biserica Ortodoxă Română la Mormântul Domnului Iisus Hristos și la celelalte locuri sfinte din Palestina biblică. Prin reprezentantul ei pe lângă Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Română menține strânse legături cu Patriarhia Greacă a Ierusalimului și cu toate celelalte Biserici și culte din Țara Sfântă. În același timp, Reprezentanța Patriarhiei Române la Ierusalim are misiunea de a răspunde solicitărilor și dorințelor pelerinilor români veniți la Locurile Sfinte, iar românilor stabiliți în Israel, enoriași ai așezământului, le asigură serviciile religioase și slujbe în limba română, oferindu-le astfel posibilitatea de a se ruga lui Dumnezeu în limba lor sau de a se întâlni, prin rugăciune, cu toți cei de acasă. La fel de importantă este și grija slujitorilor de a răspunde, de fiecare dată, scrisorilor sosite din țară, rânduind ca pomelnicele credincioșilor să fie citite la sfintele slujbe. La acestea se adaugă primirea delegațiilor oficiale, civile și bisericești, din România, dar și din alte țări, participarea la procesiunile și slujbele Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim, precum și la diferite ceremonii, hramuri, conferințe și întruniri panortodoxe, care contribuie la sporirea prestigiului Bisericii noastre în lume și la întărirea legăturilor cu alte Biserici ortodoxe.

    Alături de Așezământul românesc de la Ierusalim, Așezămintele de la Ierihon și Iordan sunt alte două prezențe românești în Țara Sfântă, apărute ca o necesitate practică, legată de dezvoltarea pelerinajului la Locurile Sfinte și de dorința de a susține monahismul românesc în Țara Sfântă. Ele s-au dezvoltat în strânsă legătură cu Așezământul de la Ierusalim și sunt, într-un anumit fel, anexe ale Reprezentanței Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, cu sediul la Ierusalim, având însă un rol important atât în organizarea vieții religioase a românilor din Țara Sfântă, cât și în raporturile dintre Patriarhia Română și Patriarhia Ierusalimului.

    Astfel, pelerinii români, care se duc să se închine în Țara Sfântă, află acolo, pe lângă lăcașurile de rugăciune în care pot asculta slujbele în limba română, și locuri de găzduire și de călăuzire în cercetarea Locurilor Sfinte ale creștinismului. Găsesc adevărate case ale Bisericii, deschise ziua și noaptea, în semn de recunoștință pentru toate eforturile Patriarhiei Române, ale înaintașilor și nevoitorilor sfintelor Așezăminte românești, ale celor de ieri și ale celor de astăzi, de a asigura o prezență românească în cel mai însemnat loc al creștinătății.

    PS Timotei Prahoveanul

    Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

    DimensiuniGreutate: 1.41 kg
    Înălțime: 2.3 cm
    Lățime: 21 cm
    Lungime: 27 cm
    Specificații ISBN:

    978-606-29-0312-1


    Număr pagini:

    330


    Tip copertă:

    Cartonată


    Autor:

    Ps. Pr. Timotei Prahoveanul


    Producător:

    Editura Basilica


    *Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.