Pocăința – Ospățul creștinului împreună cu Părintele Ceresc – 65091
8,92 lei
Stoc epuizat
Adeseori, Domnul a fost învinuit că Se adresa mai mult păcătoşilor – desfrânatelor şi vameşilor – şi mai puţin celor care respectau legea lui Moise – cărturarii şi fariseii -, chemerea la pocainţă fiind cea dintâi predică a Mântuitorului Hristos.
În Evanghelie există un cuvânt tainic: N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă (Mt. 9, 13). Numai cei foarte păcătoşi să aibă oare nevoie de pocăinţă? Pentru ce Domnul nu a vrut să Se ocupe de “drepţi”? Pentru că cei “drepţi” socoteau că nu au nevoie de pocăinţă. De fapt, se aflau într-o asemenea amăgire de sine, erau atât de mândri – iar mândria este cel mai urât păcat înaintea lui Dumnezeu -, fiind de nelecuit sufleteşte din pricina absenţei totale a conştiinţei păcătoşeniei lor.
Cunoscutul teolog şi scriitor rus N.E.Pestov, autor a zeci de lucrări teologice şi de popularizare a credinţei ortodoxe, prezintă în cartea de faţă cititorului taina de necuprins a pocăinţei – cel mai puternic mijloc de redobândire a harului dumnezeiesc de către om, fiul cel risipitor care, reîntors la Tatăl, primeşte haina mântuitoare a ospăţului ceresc…
Lățime: 11 cm
Lungime: 20 cm
Nikolai E. Pestov
Tradusă:
din lb. rusă de Gheorghiță Ciocioi
Anul apariţiei:
2015
Număr pagini:
130
Tip copertă:
Necartonată
Producător:
Editura Sophia
ISBN:
978-973-136-509-1