P.S.B. vol 19 Clemet Alexandrinul – Extrase din Theodot, Valentin și valentinienii 10854

Cod produs: 10854

47,81 lei

În stoc

Descriere

Unul dintre cei mai erudiți și mai subtili teologi creștini din perioada preniceeană, Clement Alexandrinul este cunoscut cu precădere pentru operele sale Protrepticul, Pedagogul și Stromatele.
Aceste trei opere ar putea reprezenta în același timp trei stadii ale urcușului spre desăvârșire: în primul, Cuvântul este catehetic; în cel de-al doilea, El este moral; pe când în cel de-al treilea, El este
Învățător și introduce sufletul astfel chemat și curățit în tainele gnozei. Din acest punct de vedere, o dezbatere încă subzistă cu privire la statutul Stromatelor. Le-a conceput Clement ca aparținând
stadiului etic, sau celui gnostic? Sunt ele ultimul cuvânt al marelui alexandrin, sau penultimul? În primul caz, fragmentele rămase în manuscrise după Stromata a VII -a (așa-numita Stromată a opta, Extrase din Theodot, Selecții profetice, Hipotipozele și alte câteva fragmente din opere pierdute) nu sunt importante decât pentru confirmarea unor aspecte din operele deja menționate; în cel de-al doilea caz, primele șapte Stromate ar aparține tot stadiului moral, dar superior, al urcușului spiritual, pe când fragmentele ar fi rămășite ale unor opere reflectând ultimul stadiu, cel gnostic.
În acest din urmă caz, fragmentele menționate dobândesc o importanță aparte. „Ultimul Clement” a devenit astfel tot mai prezent în studiile din ultimii ani, iar rămășițele menționate fac obiectul unor analize tot mai atent documentate. Însă, dacă Stromata a opta și Selecțiile profetice au constituit obiectul unor studii de specialitate și al unor ediții critice, Extrasele din Theodot au beneficiat de atenție doar în măsura în care expun doctrina gnosticilor valentinieni, fără a mai face însă recent obiectul unor analize cuprinzătoare. De aceea, în prima parte a acestui volum, ne propunem să suplinim această lacună și oferim o traducere nouă a Extraselor din Theodot, însoțită de numeroase note critice, care să decripteze mesajul acestora și să le contureze importanța.
Extrasele (cu titlul complet: Extrase din lucrările lui Theodot și din învățătura numită „orientală” în timpul lui Valentin) se prezintă sub forma unor note de lectură făcute de Clement, în care
sunt expuse aspecte ale doctrinei valentiniene, dar sunt inserate și considerații, de cele mai multe ori critice, ale autorului alexandrin la adresa valentinienilor. Această operă fragmentară este importantă din cel puțin două motive: tocmai aspectul ei fragmentar, de culegere de note neșlefuite făcute la o primă lectură, o face extrem de prețioasă pentru reconstrucția aspectelor gnozei valentiniene, unul dintre cei mai redutabili adversari ai ortodoxiei creștine, care se afla în curs de precizare în secolele II -III d.Hr.; în același timp, observațiile personale ale lui Clement aruncă de multe ori o lumină neașteptată asupra creuzetului doctrinar în care au dobândit formă concepțiile teologice ale scriitorului alexandrin. Astfel, Extrasele constituie o mărturie esențială atât pentru istoria gnozei, cât și pentru istoria doctrinei și sunt în același timp un indiciu prețios  pentru dezlegarea sensului anumitor pasaje din opera șlefuită a lui Clement.

Editura Basilica

DimensiuniGreutate: 0.6 kg
Lățime: 16.5 cm
Lungime: 24.5 cm
Specificații Autor:

Clement Alexandrinul, traducere din limba greacă veche, introduceri și note de Petru Molodeț


Anul apariției:

2020


Număr de pagini:

316


Tip copertă:

Cartonată


Producător:

Editura Basilica


ISBN:

978-606-29-0378-7


*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.