1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească 6000379
15,15 lei
În stoc
Suntem atrași de duhul lumii acesteia. Ne interesează aproape numai ce se întâmplă în lumea politică, în lumea modei, în lumea sportului, în lumea show-biz-ului. Suntem atât de aglomerați, din pricina serviciului sau a studiilor sau a distracțiilor, încât nu mai avem timp să ne gândim la viața de după moarte, la veșnicie.
Această carte arată ca un creștin trebuie să încerce să afle răspunsuri la întrebările sale în paginile Scripturii, în învățăturile Sfintilor Părinți și, nu în ultimul rând, din gura duhovnicului. Este adevărat însă că numărul duhovnicilor iscusiți scade pe zi ce trece, pe măsura ce se apropie sfârșitul vremurilor.
Cartea de față, nefiind un compendiu care să epuizeze problemele de ordin spiritual – așa ceva nici nu exista -, lasă loc multor întrebări. Dar, cu toate acestea, are marele merit de a ne arăta unde trebuie să căutam jaloane, unde putem afla repere. Suntem chemați la o luptă eroică: aceea de a adapta vremurilor noastre răspunsurile date de sfinți cu secole în urmă. Să încercăm să descoperim în ce mod ar fi prezentat sfinții înșiși învățăturile lor dacă ar fi trăit astăzi. Cuvintele ar fi fost cu siguranță altele, dar puterea lor ar fi fost aceeași…
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
Din limba rusă de Cristea Florentina
Număr de pagini:
296
Tip copertă:
Necartonată
Producător:
Editura Egumenița
ISBN:
973-7952-52-9
Produse similare
-
Biserica din casă 65695
22,27 lei În stocCumpără acum -
Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan 562865
23,91 lei În stocCumpără acum -
Jertfă pentru viaţă 15935
1,20 lei În stocCumpără acum -
Sfaturi duhovniceşti 23527
1,20 lei Vezi produs -
Viaţa, Acatistul şi Paraclisul Sfintei Mare Muceniţe Eufimia 25972
1,74 lei În stocCumpără acum -
Patericul Maicii Domnului 12476
38,22 lei Vezi produs -
Epistole 12070
10,43 lei Vezi produs -
Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă 60164
11,15 lei Vezi produs -
Când sufletul este bolnav 64698
23,39 lei În stocCumpără acum -
Credinţa sfinţilor, Catehismul Bisericii Ortodoxe 40069
14,83 lei În stocCumpără acum -
Biserica şi copiii noştri 61659
17,85 lei Vezi produs -
Îndrumar pentru restabillirea sănătăţii 16222
17,37 lei Vezi produs -
Părinţi Aghioriţi 12025
10,42 lei Vezi produs -
Bărbatul şi Femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur 40427
37,12 lei În stocCumpără acum -
Părintele Ieronim 16192
17,37 lei În stocCumpără acum -
Cuviosul Iosif Isihastul 12568
17,37 lei Vezi produs -
Idolii vremurilor noastre 24302
26,06 lei Vezi produs -
Trezire duhovnicească 62360
22,87 lei Vezi produs -
Viaţa de familie – vol. IV 562896
23,91 lei În stocCumpără acum -
Familiei ortodoxe cu smerită dragoste 604056
8,33 lei Vezi produs